Stabilisem candva ca daca vreodata voi deveni o persoana incomoda,sa-mi spui...dar si tacerea ta spune multe.Am inteles si totusi mi-as fi dorit o explicatie,poate ca macar atat meritam.

Am dat din intamplare peste scrisoarea de la tine si am privit-o cu alti ochi.Siner,nu-mi aduc aminte decat franturi si nu mi-am imaginat ca ar putea fi ceva serios.Oricum,timpul a trecut,fiecare a luat-o pe durmu lui si nu vreau sa reprosez nimic,decat ca nu ai avut curajul sa-mi spui.

Eram capabila sa fac un drum pana la tine,sa clarificam situatia,eram capabila sa vin sa aleg acolo,dar se pare ca n-a mai fost cazul de atata drum si sacrificiu.ce e drept,m-ai rugat atunci sa fac acest durm si nu l-am facut.oare daca veneam s-ar fi schimbat ceva?Eu macar am curajul ca sa spun ca ma aflam la o rascruce si vroiam sa stiu ce aleg,daca am vreun motiv ca sa privesc inapoi si sa o iau pe un alt drum,pe acel drum pe care trebuia sa-l fi facut atunci.

Insa timpul mi-a dovedit ca nu am ce sa regret,cel putin in ceea ce te priveste,ca nu am niciun motiv sa fi ales drumul tau.Si totusi,eu raman cu intrebarea de ce nu ai avut curaj sa-mi vorbesti,sa recunosti,sa fii responsabil de alegerile pe care le faci.Si tu ai ales si mergi pe drumul tau.Important e sa mergi fara regrete si fara ce-ar fi fost daca.Te-am iertat,te-am uitat...drum bun!