Scrisoare catre un prieten drag

In viata,sunt lucruri care nu se spun si care dor,sunt lucruri care sunt spuse si dor.Minciuna manjeste si adevarul ucide.Ti-as fi spus mai demult asta,dar acum a sosit momentul.Stau si ma intreb uneori care e cel mai potrivit moment pentru a spune ceva cuiva.Oare chiar exista?sau ti-l faci tu?Cand tii cu adevarat la cineva,nu-l poti rani chiar asa de usor...sau,mai stii? Si ce se intampla cand,cu voie sau fara voie ranesti acea singura persoana la care tii si care este pentru tine intreg universul tau?Si daca nu poti lua legatura cu ea,atunci iti raman gandurile,care,intr-un tarziu poate vor ajunge acolo unde trebuie.

Candva ,demult cineva m-a intrebat care e cea mai simpla metoda de a comunica cu cineva.Eu,fara sa vreau,instantaneu,am raspuns:"telepatia".Apoi,dupa cateva clipe m-am gandit ca de fapt,cel mai simplu mod de a comunica cu cineva este acela de-ai spune prin viu grai si fata in fata ceea ce ai de spus;nu trebuie nici sa astepti momentul potrivit si nici nu-ti trebuie pretext pentru a vorbi cu persoana draga.De aici se trag toate,din lipsa de comunicare,din simplu fapt ca ne grabim sa tragem concluzii pripite ,fara a da omului sansa de a explica.Sau poate nu e doar simpla explicatie pe care vrem sa o auzim si atunci suntem surzi,sau ne facem ca suntem SURZI.

Paradoxal,tehnologia ne ofera astazi mijloace incredibile prin care putem lua legatura unii cu altii,dar oare cat de aproape ne simtim cu adevarat fata de cei cu care comunicam?

Si,daca se intampla ,prin nu stiu ce mister sa nu mai dai de persoana respectiva?niciun numar de telefon,nicio adresa..nimic nimic...iti raman gandurile si amintirile..pana cand se vor sterge cu urmatorul val.

Daca vreodata tu,cel ce citesti acum randurile astea asternute candva,demult,simti ca ai fost uitat sau iertat,atunci e cel mai simplu sa te gandesti ca SUNT AICI.